Peste 150.000 m²
incalziti
Peste 20 terenuri
de fotbal incalzite
Peste 25 ani
experienta
ContactDespre noi

Încălzirea în pardoseală ridică sau nu nivelul podelei?

Mulți clienți și cititori ne întreabă dacă un sistem de încălzire prin pardoseală poate sau nu să ridice nivelul podelei. Din acest motiv, în acest articol vom analiza câteva aspecte ce țin de astfel de sisteme și impactul pe care instalarea lor l-ar putea avea asupra pardoselii. De asemenea, vom discuta și despre tipurile de încălzire prin pardoseală care se potrivesc cel mai bine unei locuințe, în funcție de proiectul pe care îl ai în vedere. Așadar, hai să începem!

Relația dintre sistemele de încălzire prin pardoseală și nivelul podelei

Știi deja că atunci când ai de ales un sistem de încălzire prin pardoseală ai la îndemână două opțiuni: un sistem bazat pe apă și unul bazat pe electricitate.

Ceea ce trebuie să înțelegi în primul rând este faptul că elementele propriu-zise care produc căldura – în cazul ambelor sisteme – nu pun probleme în ceea ce privește nivelul podelei. Pardoseala nu se va înălța în mod semnificativ nici dacă ai instala elemente încălzitoare pe apă nici dacă ai instala elementele electrice.

Situația devine mai complicată atunci când vorbim despre izolația utilizată pentru instalarea acestor tipuri de încălzire. Hai să vedem niște detalii!

Încălzirea prin pardoseală cu agent termic

Încălzirea prin pardoseală cu agent termic (țevi de apă) se folosește în principal la construcțiile noi (blocuri sau case).

Atunci când proiectul include un astfel de sistem, calculele cotelor de înălțime au întotdeauna în vedere grosimea următoarelor elemente: folie anti-condens, polistiren extrudat, șapă, plăcile cu nuturi pentru pardoseală, finisajele podelei și, mai ales, dimensiunea propriu-zisă a țevilor de apă.

Din aceste considerente, orice proiect de casă nouă sau bloc de locuințe începe cu măsurarea cotelor de înălțime ale podelei pentru ca, ulterior, să se calculeze corect cotele ușilor, geamurilor, etajelor, etc.

Pe scurt, experții sunt de acord cu faptul că o instalație de încălzire prin pardoseală cu agent termic determină o cotă de 13-15 centimetri înălțime – pornind de la cota plăcii de beton.

Acum, întrebarea se pune în felul următor: dacă aș dori să îmi instalez un sistem de încălzire prin pardoseală pe bază de apă într-o casă/un apartament existent, ar trebui să îmi fac griji în legătură cu nivelul podelei?

Răspunsul este da. Având în vedere că un astfel de sistem înalță podeaua destul de mult – chiar dacă la instalare mai ”razi” câțiva centimetri din podea pentru a face loc țevilor și izolației, proiectul se complică, deoarece va trebui să ai în vedere, pe lângă nivelul podelei, și cotele de înălțime ale ușilor.

Încălzirea prin pardoseală de tip electric

Încălzirea electrică prin pardoseală are un impact mai mic asupra nivelului podelei decât încălzirea cu agent termic – un astfel de sistem ”ocupă” în înălțime numai câțiva milimetri – până la câțiva centimetri.

Având în vedere că acest sistem utilizează cabluri electrice care pot fi îngropate într-un strat mai subțire de șapă și chiar aproape sub finisajul pardoselii – în adezivul de sub gresie, de exemplu –, cotele de înălțime nu vor fi atât de afectate. Cu toate acestea, într-un proiect de renovare a unei case sau a unui apartament, cei câțiva milimetri pot avea un impact asupra pragurilor ușilor.

Nu neglija izolația de dragul înălțimii podelei

Experții recomandă să nu faci rabat la izolație atunci când decizi că vei instala un sistem de încălzire prin pardoseală. Cei care vor monta sistemul cel mai probabil că vor respecta toate regulile și vor utiliza materialele și dimensiunile corespunzătoare. Cu toate acestea, trebuie să știi și că dacă ești tentat să mai ”subțiezi” izolația, acest lucru va fi în detrimentul tău.

Sistemul nu va mai fi atât de eficient deoarece va pierde căldură. În consecință, tu nu vei avea parte de tot confortul pe care îl poate oferi un sistem de încălzire prin pardoseală bine instalat și optimizat. Mai mult, este posibil să plătești în plus pentru un beneficiu pe care nu îl vei avea în întregime.

Plănuiești renovarea casei? Încălzirea electrică prin pardoseală este cea mai bună soluție!

Unul dintre cele mai mari avantaje ale sistemelor de încălzire în pardoseală cu cabluri electrice îl reprezintă faptul că le poți instala într-o casă sau un apartament fără a ”săpa” foarte mult în podea. Chiar dacă nivelul podelei se înalță cu câțiva milimetri, asta nu va afecta nici arhitectura locuinței nici eficiența sistemului în sine.

Niște specialiști în încălzire prin pardoseală și în amenajări interioare te vor ajuta să te bucuri de acest tip de încălzire fără a fi nevoie de schimbarea pragurilor/ușilor, etc.

Astfel de proiecte de reamenajare funcționează foarte bine atunci când vrei să îți modernizezi baia, bucătăria sau dormitorul copiilor sau să amenajezi un duș walk-in.

Tu ai instalat un sistem de încălzire prin pardoseală?

Dacă ai deja încălzire prin pardoseală acasă după ce ai efectuat modernizări, spune-ne mai multe despre experiența ta cu înălțarea nivelului podelei! Dacă ai întrebări legate de astfel de proiecte, nu ezita să ne contactezi!

Articole si noutati

C
O
N
T
A
C
T
x
Lasa-ne informatiile tale
iti vom raspunde in maximum 8 ore lucratoare.