Peste 150.000 m²
incalziti
Peste 20 terenuri
de fotbal incalzite
Peste 25 ani
experienta
ContactDespre noi

Poți folosi încălzirea în pardoseală cu podeaua din vinil?

Pentru foarte multă lume, încălzirea prin pardoseală este răspunsul la foarte multe probleme de ordin practic, financiar și chiar personal atunci când vine vorba despre confortul în propria locuință.

De-a lungul sezonului rece, ai un adevărat depozit de căldură binefăcătoare sub tălpi și o temperatură optimă în fiecare cameră. Dar atunci când îți instalezi un astfel de sistem, finisajul podelei contează foarte mult.

Am vorbit până acum despre podelele de lemn și parchet laminat, dar și despre finisajele cu microbeton, așa că este timpul să discutăm despre podeaua din vinil și dacă ea este potrivită acestor sisteme de încălzire.

Podelele de vinil – ultimul trend în materie de design interior

Când te gândești la vinil, cel mai probabil te gândești la plastic (sau discuri cu muzică). Un element fragil, care se topește la temperaturi mari, în esență.

Așadar, cum ar putea elementele încălzitoare ale unui sistem de încălzire prin pardoseală să se potrivească cu o suprafață din plastic? Ei bine, nu numai că pot, dar fac unul dintre cele mai reușite „cupluri”.

Hai să vedem câteva aspecte esențiale despre podelele de vinil:

  • Tehnologiile avansate din ziua de azi permit crearea unor finisaje de vinil pentru podele asemănătoare plăcilor de gresie sau plăcilor de parchet.
  • Popularitatea vinilului ca finisaj pentru suprafețe cu mult trafic – atât rezidențiale cât și comerciale – vine și din faptul că noile tehnologii pot face acest material să arate exact așa cum îți dorești.
    • Majoritatea clienților aleg plăcile de vinil care arată și se simt ca lemnul natural sau parchetul laminat.
    • Dar vinilul te poate ajuta să creezi un finisaj de lux la tine acasă și cu podele care par din marmură sau beton, conferind unei locuințe un aer minimalist-urban, industrial, vintage, rustic, elegant, etc.
  • Plăcile de vinil cresc exponențial în popularitate deoarece vin la pachet cu următoarele avantaje: rezistență la apă, design realist și versatil, mentenanță aproape inexistentă, confort termic sporit, instalare ușoară și rezistență sporită la trafic greu și foarte greu.
  • Din motivele enumerate mai sus, specialiștii în sisteme de încălzire prin pardoseală au realizat nenumărate teste de rezistență pentru a fi siguri că finisajul cu plăci de vinil este compatibil cu astfel de sisteme. Răspunsul a fost, cu siguranță, pozitiv.
  • Podelele de vinil merg cel mai bine cu sistemele de încălzire prin pardoseală electrice și pe bază de apă. Ceea ce trebuie să știi este că nu ar trebui sub nicio formă să instalezi plăcile de vinil direct peste un covoraș încălzitor.

Așa cum vezi, dacă dorești să-ți renovezi locuința cu plăci de vinil, ia în considerare și instalarea unui sistem de încălzire prin pardoseală. Cu un buget rezonabil poți obține o locuință în care confortul este la cote maxime.

Plăcile de vinil vin cu niște specificații atunci când vrei să le asociezi încălzirii prin pardoseală, așa că hai să trecem la următoarea secțiune!

Ce trebuie să știi despre instalarea încălzirii prin pardoseală și podelele de vinil

Primul lucru pe care trebuie să îl faci este să discuți atât cu furnizorul finisajelor de vinil cât și cu experții în încălzire prin pardoseală despre proiectul tău de construcție sau renovare a casei care cuprinde ambele elemente.

În primul rând, trebuie să alegi plăcile de vinil care se potrivesc cel mai bine cu încălzirea prin pardoseală, iar, în al doilea, sistemul de încălzire va trebui dimensionat corect în funcție de prezența acestor plăci.

Hai să vedem câteva aspecte clarificatoare:

  • Podelele de vinil nu trebuie să atingă o temperatură mai mare de 27-28 de grade. Din acest motiv, este necesară dimensionarea corectă a sistemului pentru a te asigura că generează destulă căldură pentru nevoile locuinței și familiei tale.
    • Mai mult, este necesară și instalarea unui termostat eficient pentru a te asigura că obții o temperatură optimă în fiecare cameră fără a suprasolicita sistemul de încălzire sau plăcile de vinil.
  • Dacă instalezi plăci de vinil peste un sistem de încălzire prin pardoseală deja existent, trebuie să oprești încălzirea cu minim 48 de ore înainte de a monta noul finisaj.
  • Odată ce ai instalat sistemul și finisajul podelei, trebuie să crești progresiv temperatura acestuia cu câte un grad pe zi până ajungi la confortul termic ideal.
  • Experții care montează încălzirea prin pardoseală și suprafețe de vinil trebuie să colaboreze, astfel încât substratul și materialele de sub instalație și finisaj să fie corespunzătoare, indiferent dacă discutăm despre sisteme bazate pe apă sau electricitate.
  • De asemenea, cotele de înălțime trebuie calculate corespunzător. La fel ca și parchetul laminat, plăcile din vinil variază în grosime. În funcție de trafic și de nevoi, poți alege plăci din vinil cu grosimea cuprinsă între 3 și 9 milimetri. Calculele cotelor de înălțime trebuie să ia în considerare aceste dimensiuni.

Plăcile de vinil sunt o alegere excelentă pentru podele moderne și rezistente. Avantajul impermeabilității le face și mai dezirabile decât clasicul parchet laminat, prețul fiind similar sau chiar mai mic în unele cazuri.

Odată ce ai instalat astfel de podele împreună cu un sistem de încălzire prin pardoseală, problemele tale cu design-ul interior sau confortul se încheie într-un mod cât se poate de fericit.

Tu ai instalat un sistem de încălzire prin pardoseală în combinație cu un finisaj de vinil? Ce ne poți spune despre funcționarea celor două împreună?

Articole si noutati

C
O
N
T
A
C
T
x
Lasa-ne informatiile tale
iti vom raspunde in maximum 8 ore lucratoare.