Peste 150.000 m²
incalziti
Peste 20 terenuri
de fotbal incalzite
Peste 25 ani
experienta
ContactDespre noi

Încălzirea în pardoseală și plantele de apartament

Așa cum știm cu toții, încălzirea în pardoseală este un sistem de încălzire popular și eficient. Pentru că acesta ne oferă o temperatura uniformă la interior, atât noi, cât și copiii și animalele de companie putem să ne bucurăm de un confort termic constant pe tot parcursul sezonului rece.

Dar ce se întâmplă cu plantele de apartament? Sunt ele afectate de încălzirea care emană căldură de jos în sus încălzind preponderent obiectele din jur? Hai să vorbim astăzi despre încălzire și plantele de apartament!

Temperaturile constante le sunt benefice plantelor de apartament

Cei care îngrijesc plante de apartament de soiuri diferite știu că acestea au nevoi termice speciale. Unele plante exotice/tropicale iubesc temperaturile mai ridicate. Acestea se vor simți excelent în compania sistemului din pardoseală deoarece căldura le va promova dezvoltarea fără a le usca sau arde frunzele sau florile, așa cum se întâmplă uneori cu plantele lăsate în camere încălzite excesiv cu ajutorul caloriferelor:

  • Un punct important de ținut minte este acela că trebuie să eviți plasarea ghivecelor de flori direct pe podeaua încălzită cu un astfel de sistem electric. Înalță ghivecele de flori pe stative, mobilier sau suporturi dedicate.

Un avantaj al încălzirii prin podea este acela că poate încălzi o cameră foarte repede și eficient fără a fi necesar un consum mare de timp sau energie. Deoarece ajungi la o stare de confort termic într-un timp scurt, nu mai este nevoie să setezi termostatul pentru încălzire pardoseală la valori din ce în ce mai înalte. Astfel, protejezi și plantele de apartament. Chiar și cele iubitoare de căldură și lumină directă vor suferi dacă aerul din încăpere, devenind din ce în ce mai cald, începe și să se usuce din ce în ce mai tare.

În plus, lipsa unui nivel optim de umiditate în aer promovează apariția și înmulțirea dăunătorilor și bolilor plantelor de apartament.

  • Ca sfat practic, dacă vezi că unele dintre plantele tale (în special cele cu frunze subțiri) încep să se îngălbenească sau să se ofilească, devenind maro la vârfuri, atunci poți seta termostatul pe o temperatură mai joasă.

Un alt lucru pe care trebuie să îl ai în vedere este umiditatea din aer. Așa cum am spus, aerul uscat le este dăunător majorității plantelor și florilor de apartament. Pentru a evita orice neplăcere, hai să vedem câteva sfaturi practice:

  • Testează nivelul de umiditate al aerului din încăpere cu ajutorul unui instrument dedicat. Există destule modele avantajoase pe piață și, dacă folosești un dezumidificator acasă, știi deja cât de importante sunt astfel de dispozitive pentru sănătatea ta și a celor din jur.
  • Nivelul ideal al umidității dintr-o încăpere este în jur de 50%. Pe măsură ce mărim temperatura dintr-o cameră, acest nivel oscilează suficient de mult încât să afecteze oamenii, animalele și plantele. Poți folosi un umidificator pentru a regla nivelul de umiditate din casă în beneficiul tuturor. Nu numai plantele se vor dezvolta mai bine, dar și oamenii și animalele de companie vor scăpa de senzația de gât/nas uscat, piele uscată, probleme respiratorii, ochi uscați, răgușeli sau chiar răceli sezoniere.
  • O idee bună ar fi să măsori nivelul de umiditate al plantelor de la rădăcină. Există instrumente (imaginează-ți niște termometre) care, odată înfipte în pământ, citesc nivelul de umiditate din ghiveci. Astfel, în funcție de speciile de plante pe care le îngrijești, poți crea un program de ”hidratare” personalizat pentru fiecare în parte.

Diversele plante au nevoi diferite. Suculentele și cactușii au nevoie de apă o dată la două săptămâni sau mai rar, în timp ce alte plante precum ferigile se simt excelent în medii cu umezeală ridicată și chiar aburi. Pe timpul iernii, verifică săptămânal pământul din ghivece și udă plantele în funcție de nevoile acestora.

Alte sfaturi și trucuri de reținut

Sistemul de încălzire nu va afecta în mod negativ creșterea plantelor, atâta timp cât le îngrijești și cumperi ghivece adecvate. Cu toate acestea, este bine să ții cont de unele sfaturi și trucuri pentru a le crea plantelor tale cele mai condiții:

  • Dacă ai plante mari în ghivece masive (ficus, filodendroni, trandafir japonez, măslin, etc.) pe care nu le poți ridica pe rafturi/stative/măsuțe, este mai bine să izolezi porțiunile dintre ghivece și podea. Pune sub ghiveci un covoraș, un suport cu picioare/rotile, o placă groasă de lemn, etc.
  • O altă idee – pe care mulți iubitori de plante o practică deja – este așezarea ghiveciului pe o farfurie în care se adaugă constant apă. Dacă așezi plantele pe tăvițe cu pietriș și apă, ele se vor bucura de un nivel optim de umiditate și hidratare. Apa din farfurii se va evapora treptat – mai ales dacă ții tăvițele direct pe podeaua încălzită – așa că este de preferat să le verifici săptămânal și să le reumpli când este nevoie.
  • Nu plasa niciodată plantele de apartament în zone în care se face curent sau devine foarte frig iarna (pe hol, lângă ușă, etc.). În aceste zone umiditatea este foarte scăzută, ceea ce va duce la probleme ale plantei. Într-o locuință bine izolată nu ar trebui să mai existe probleme cu curentul sau pierderile de căldură, dar este mai bine să fii prevăzător.

Așa cum vezi, sistemul prin podea nu pune nicio problemă atunci când vine vorba de plantele de apartament. Poți avea plante frumoase și sănătoase pe parcursul iernii fără prea multe griji. Verifică plantele regulat, udă-le corespunzător și nu le ține în imediată apropiere a unor surse de căldură.

Tu ai un sistem de încălzire prin pardoseală? Cum „se înțeleg” plantele tale cu el?

Leave a Reply

C
O
N
T
A
C
T
x
Lasa-ne informatiile tale
iti vom raspunde in maximum 8 ore lucratoare.